Antonie Plămădeală: “EXEMPLUL FAPTEI”

Provin dintr-o parte de ţară care nu se mai află azi în rotundul alcătuirii statului românesc. M-am născut în Basarabia, localitatea Stolniceni, jud. Lăpuşna (azi raionul Hânceşti din Republica Moldova), în 17 noiembrie 1926. Acolo mi-am petrecut copilăria, alături de ceilalţi cinci fraţi ai mei, şi acolo am terminat clasele primare. În 1937, răspunzând unui imbold lăuntric şi ascultând şi de sfatul părinţilor, m-am înscris la Seminarul teologic „Gavriil Bănulescu Bodoni“, din Chişinău. Întâmplându-se însă ca, în 1940, Basarabia să fie ocupată de trupele sovietice, cursurile Seminarului au fost suspendate, iar eu care nu apucasem să le termin (eram în anul III), m-am înscris la Şcoala Pedagogică din Chişinău. care mai rămăsese în funcţiune. Am terminat aici primul an şi m-am înscris în cel de-al doilea, când Basarabia a revenit la sânul patriei-mame şi eu m-am reînscris la Seminarul teologic din Chişinău. Dar nici acum n-am avut norocul să-mi finalizez studiile dat fiind faptul că, apropiindu-se, în 1944, linia frontului de Chişinău, m-am refugiat, cu toată familia la Işalniţa, lângă Craiova. M-am înscris, în toamna acelui an, la Seminarul „Nifon Mitropolitul“ din Bucureşti pe care l-am absolvit pe un loc fruntaş, în 1945. Reflectând la spusa cronicarului că „nu sunt vremurile sub om, ci bietul om sub vremi“, îmi dau seama cât de zbuciumată a fost perioada copilăriei mele. Dar aşa au fost în timpurile acelea pentru toată lumea. Din nefericire, nici anii care au urmat n-au fost mai prielnici unei vieţi liniştite şi prospere. În toamna aceluiaşi an (1945) m-am înscris la Facultatea de Teologie a Universităţii din Bucureşti, audiind în paralel şi cursuri la Facultatea de Litere şi Filosofie. În ambele instituţii, se aflau la catedră, la acea dată, personalităţi de înalt prestigiu ale învăţămîntului universitar românesc. La Teologie voi aminti nume ca cele ale lui Teodor M. Popescu, Haralambie Rovenţa, Gala Galaction, I.G. Coman, Petre Vintilescu etc. iar dincolo, la Filosofie, voi aminti pe Anton Dimitriu, Mircea Florian, G. Călinescu, Tudor Vianu şi I. Zamfirescu. Am căutat să>> continuarea aici >>>

Bibliografia Mitropolitului Antonie Plămădeală

Lucrări în volum

1. Trei ceasuri în iad, roman, ed. Eminescu, Bucureşti, 1970 (ed. a II-a, 1993, 303 p. şi ed. a III-a, 1995, 303p.).

2. Tri ceasa v ada, traducerea romanului Trei ceasuri în iad în limba bulgară, ed. Narodnaia Cultura, Sofia, 1972.

3. Biserica slujitoare în Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiţie şi în teologia contemporană. Bucureşti, 1972, 344 p. (şi în ST, an. XXIV, 1972, nr. 5-8, 325-625).

4. Bizanţ - Constantinopol - Istambul, Bucureşti, 1974 (de asemenea în BOR, an. XCII, 1974, nr. 9-10, p. 1087-1164 şi în „Almanahul parohiei ortodoxe române din Viena”, 1975, p. 35).

5. Hans Küng si declaraţia „Mysterium Ecclesiae”, Bucureşti, 1974, 67 p. (şi în Ortodoxia, an XXVI, 1974, nr. 1, p. 5-69).

6. Clerici ortodocşi, ctitori de limbă şi cultură românească, Bucureşti, 1977, 69 p.

7. Biblia de la Bucureşti. Cine a făcut traducerea, Bucureşti, 1978 (şi în BOR, an XCVI, 1978, nr. 9-10, p. 1004-1018).

8. Un episod important din lupta pentru limba română, Bucureşti, 1978, 50 p. (şi în Ortodoxia, an XXX, 1978, nr. 3, p. 417-464).

9. Ca toţi să fie una, Bucureşti, 1979, 596 p.

10. Biserica Ortodoxă Română, în trecut şi astăzi, Bucureşti, 1979 (în limba română, engleză şi franceză).

11. Dascăli de cuget şi simţire românească, Bucureşti, 1981, 547 p.

12. Nume şi fapte în istoria culturii româneşti, Bucureşti, 1983, 120 p.

13. Spiritualitate şi istorie la întorsura Carpaţilor - sub îndrumarea…, Buzău, 1983, vol. I 420 p.; vol. II, 412 p.

14. Tradiţie şi libertate în spiritualitatea ortodoxă, Sibiu, 1983, 410 p.

15. Vocaţie şi misiune creştină în vremea noastră, Sibiu, 1984, 462 p.

16. Pagini dintr-o arhivă inedită. Documente literare. Ediţie îngrijită, studiu introductiv şi note de…, ed. Minerva, Bucureşti, 1984, XLVII + 435p.

17. Prima traducere a manualului lui Epictet în româneşte, Sibiu, 1984 (şi în MA, an XXIX 1984, nr. 9-10, p. 595-662).

18. Lazăr Leon Asachi în cultura românească, Sibiu, 1985, 524 p.

19. Biserica slujitoare, Sibiu, 1986, 325 p. (ediţie prescurtată).

20. Lupta împotriva deznaţionalizării românilor din Transilvania în timpul dualismului austro-ungar, în vremea lui Miron Romanul (1874-1889), după acte, documente şi corespondenţe inedite, Sibiu, 1986, 358 p.
>>>>>>>Bibliografia cărţilor publicate

# Am cunoscut, desigur, multi oameni de cultura. Unii dintre dansii nu mai sunt printre noi, dar ii pastram mereu in amintirea noastra. Imi aduc aminte cu placere, de pilda, de marele profesor Gala Galaction, cel care mi-a facut intr-un fel debutul. M-am dus la dansul cu o oarecare frica. I-am citit cateva pagini, dupa care m-a oprit si mi-a spus: “Esti un mare scriitor!”, apoi m-a dus la parter, unde avea musafiri, catre care a strigat: “Domnilor, va prezint un mare scriitor!”. Toate acestea se petreceau in anii de studentie. A doua zi, am mers cu dansul la Biserica “Sfintii Ioachim si Ana”, Foisorul de Foc, unde era preot Atanasie Negoita, de fapt, asistentul lui de la catedra de Vechiul Testament.

Apoi as aminti de Geo Bogza. Eram prieteni comuni cu o domnisoara care cunostea multi scriitori - scria si ea de altfel - si ne-am vazut cu Bogza acolo, in casa ei. I-am spus ca am scris un roman si l-am rugat sa-l vada. El mi-a zis sa il trimit la el, si apoi sa astept vreun an, pana ii vine timpul sa-l citeasca. In aceeasi noapte dupa primirea romanului, cred ca era 1-2 noaptea, cand a sunat telefonul, si mi-a spus: “Vino imediat la mine. Dumneata ai scris acest roman? E extraordinar!”. Apoi am inchis si am plecat cat am putut de repede in Piata Dorobanti, unde locuia el. Eu stateam atunci cu familia in Strada Ocolului la numarul 20.

Am ajuns la Bogza acasa putin dupa miezul noptii si mi-a spus ca am scris un roman de talie inalta. Uite, iti dau eu o recomandare - mi-a zis - si sunt gata sa mor pentru dumneata. Ai curajul sa-l trimiti la o editura. Si mi-a spus multe inca, vorbindu-mi ca unui scriitor. Eu eram civil atunci, lucram ca muncitor la Fabrica de Mase Plastice. Desigur ca ar fi foarte multi, dar as mai aminti de Sorin Vieru, Ioan Alexandru, Alexandru Mironescu, Andrei Scrima si altii care faceau parte din Miscarea >>> citeşte mai departe aici >>>

29 August 2005, Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul

Am aflat acum de pierderea marelui Mitropolit ANTONIE PLAMADEALA.S-a dus la Domnul azi-noapte,de ziua Taierii Capului Sfantului Ioan Botezatorul,dupa suferinte lungi si numai Dumnezeu stie cat de grele.Moartea insasi capata acum o insemnatate simbolica fiindca ,la zi sfanta,capul lui mandru,de “om vechi”,din Romania paralela,a cazut dupa ce ani de-a randul se straduisera sa i-l ia , impingandu-l catre pierzare.Acum au reusit si L-au ucis!Numai eu stiu cat de senin,de bine-facator si de energic era cu doar putina vreme inainte de Inceputul Destramarii acestei tari.Cand aceasta a inceput, si continua azi cu o intensitate pe care numai lucrarea necuratului o poate avea in a face Raul,a inceput sa se clatine.Si s-a clatinat,impresurat din toate partile si umilit de toti cei ce se instapanisera peste acest popor pasnic,ce nu-si merita soarta.Dar nu a cedat. A facut,cat de greu i-a fost,ceea ce trebuia facut,pana la capat. Lucrarea lui, devenita tainica, precum marile ape subterane ce lucreaza asa cum Ziditorul a toate le oranduieste,s-a intarit cu vremea si va continua,devenind aproape o Invatatura fundamentala, cu cat timpurile ce le traim vor fi mai tulburi si spaimele noastre mai mari si mai neintelese.Catre aceasta lucrare ne vom indrepta,ca un corp fundamental de povete ce apartin unui alt Inaintemergator,mereu si mereu,cat se va mai vorbi Limba Romana pe Pamant. Astfel ne gandim astazi la cel caruia i se va zice odata,nu prea tarziu, Antonie cel Mare de la Sambata de Sus,care fost-a si va ramane Marele Invatator. Dumnezeu, in nepatrunsa si enigmatica Lui intelepciune,va sti sa-l oranduiasca acolo unde ii este locul iar Legatul ce ne ramane noua va fi inteles poate fara sa ne dam seama,candva,intr-o vreme de Trezie, ce se apropie.>>> mai departe aici >>>

29 August 2006, Taierea Capului Sf. Ioan Botezatorul

Acum un an, in ziua Taierii Capului Sfantului Ioan Botezatorul, a plecat la Domnul intrand din lumea vazuta in Lumea de Modele, vladica Antonie Plamadeala, Mitropolitul Ardealului. Fiinta lui trecatoare, fragila si incercata de suferinte nemeritate, si-a incheiat astfel trecerea pe Pamant insa nu si misiunea ce i s-a dat .Ne ramane, in urma lui, Lectia Faptei, alcatuita din sirul impresionant de povete si de invataturi ce se traduc deopotriva in monumente de limba romaneasca dar si, mai mult decat acestea, in Monumente ce au imperisabilul Faptei Mari. Aceasta impune prin infatisarea de stanca adaugata unei geologii de creste semete dar si supara,asa cum supara si Muntii Carpati fiindca exista si nu s-au lustruit ca sa devina campie si sa nu mai aiba impresionantele forme de relief vizibile de la departari.Sunt unii, putini de altminteri, care, neintelegatori prin definitie si trufasi prin insusi modul neasezat de alcatuire, inca se adauga cetelor de imprastietori de cuvinte rele si, privind de foarte jos,unde stau acestia, catre Susul unde sade amintirea marelui ierarh, ii inconjoara numele cu materia neagregata a sufletului lor de slujnicari. Dar vorbele ce se toaca inutil -si se macina la nesfarsita moara romaneasca a “blestemului tracic” ce ne desparte in loc sa ne alature in marea noastra Adunare pentru Traditie- nu au nici rost si nici greutate caci - in balanta timpurilor - ceea ce ne lasa “ei” (adica nimic) nu se poate macar inchipui a se compara cu ceea ce ne lasa vladica Antonie: un model de Fapta romaneasca pentru azi si maine si pentru oricand. Sa tot fie un an, deci, de cand, intr-o dimineata fara identitate am citit o scurta scrisoare ce imi anunta ca ireparabilul se produsese. Vestea aceea fulgeratoare ca oricare din vestile rele m-a inmarmurit si m-a lasat multe clipe fara macar simtul orientarii in spatiu si in timp. Cazuse inca unul din Punctele Cardinale ce mai aveam. Apoi, mi-am dat seama ca a venit vremea sa nu mai amanam nimic si sa nu uitam nimic si, in acelasi timp, sa punem cu hotarare, la locul lor, pe cei ce merita sa ne defineasca Amintirile Fundamentale; si sa nu ne fie frica de vocile aproximative unde se distinge, acut, “ragetul fiarei”. Atunci am scris si am trimis catre oricine a voit sa citeasca si sa asculte - “o scrisoare inlacrimata” ale carei cuvinte veneau de la sine ca si cum ar fi fost dictate si care nu insemnau decat felul cum am crezut ca trebuie sa intampinam marea spaima: “Cu moartea pre moarte calcand”. Aceasta insemna nu doar o recunoastere de “model si exemplu”- care astazi ne este tot atat de trebuitoare ca si aerul- ci si un fel de a reactiona in vremurile de astazi,batute de arsita, nedefinite prin confuzie si cuprinse de aparenta desertificare a sufletului nostru colectiv,ce nu se va impune,totusi,oricate straduinte se vor cheltui. Raspunsurile primite atunci, de la oameni de pretutindeni, atat de numeroase si de impresionante incat se constituie in document de istorie vie si de “manifest al Batalionului Sacru”, vor incapea in curand intr-o carte ce se va intitula >>> continuarea aici >>>

Profesorul Silvestri m-a emotionat prin scrisoarea lui “inlacrimata” la pierderea Mitropolitului Antonie Plamadeala, prin sensibilitatea demonstrata fata de un Magistru,un Povatuitor,un Om al Credintei care a stiut sa dea mult si culturii. Un Roman care a fost ambasador al culturii si al spiritualitatii romanesti atat in strainatate cat si in Romania. Un Om care a reusit sa transmita altor oameni sensibilitatea si cunostintele sale. Un Om pe care ceilalti oameni il vor privi ca pe un far a carui lumina nu s-a stins prin disparitia fiintei omenesti si care reuseste sa transmita inca mesaje de ne-uitare. Asteptam ca noi, cei care ii supravietuim in parcursul nostru terestru ulterior, vom sti sa pretuim astfel de oameni care sunt capabili sa-i intareasca pe altii,sa le duca inainte ideile ,exemplul , amintirea. Fiindca, intr-adevar, in masura in care vom fi capabili sa ne amintim cu respect pe Invatatorii nostri vom putea sa facem sa se pastreze si sa inainteze cultura, idealurile, Istoria noastra si a popoarelor noastre intr-o lume care are nevoie nu de globalizarea finantelor,a produselor si a comertului dar unde,cu egala demnitate si mandrie, trebuie sa -si gaseasca “spatiul lor” toate activitatile culturale,spirituale si religioase ce au dret scop bunastarea omului,convietuirea pasnica si libertatea de gandire. Aceste caracteristici trebuie sa fie proprii tuturor oamenilor care sunt purtatorii idealurilor universale de cultura si credinta. Cunoasterea reciproca unita cu viziunea importantei omului atat ca fiinta sociala cat si ca fiinta spirituala duce intr-o maniera naturala la constructia unui drum comun al tuturor oamenilor in existenta lor terestra. Iata de ce cred ca o carte care sa contina momente de reflectie largite poate sa fie cel mai indreptatit omagiu fata de un Om ca Mitropolitul Plamadeala care a iubit atat de mult cartile,le-a cercetat ,le-a ingrijit si le-a facut sa circule si sa prinda viata.>>> mai departe aici >>>

ANTONIE PLAMADEALA – FLACARA DIN <<RUGUL APRINS >>AL NEAMULUI

<<Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri , care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu ; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa (pilda ) . – Sfântul Pavel ,, Evrei,, 13,7 .>>

Mitropolitului Har –Deal –ului dr. ANTONIE PLAMADEALA o naţiune întreagă îi poartă , pentru nobila sa păstorire,cinstirea şi îi binecuvântă memoria ca unui Dascăl de cuget şi simţire românescă ; ca unui Calendar de inimă creştină ; ca unei Flăcări a ,, Rugului Aprins ,, .

Mitropolitul Ardealului Dr. Antonie Plămădeală s-a născut la 17 noiembrie 1926, în satul Stolniceni, de pe râul Cogâlnic, în judeţul Lăpuşna în pământul sfânt al Basarabiei , dăruit cu siguranţă de Harul Divin lui Vasile şi Elisabetei.

Tatăl său Vasile , absolvent al Scolii de Cântăreţi din Chişinău (era echivalantă cu Conservatorul , patru ani de studiu ) , l-a avut ca dascăl pe celebrul dirijor Mihail Berezovschi .Marele erou şi duhovnic Părintele Vasile Tepordei – deportat în Siberia opt ani de urmaşul fidel al ,, Pedagogului ,, proletarilor , Stalin – scria despre Vasile Plămădeală ca fiind << un om hotărât , un slujitor devotat misiunii de cântăreţ şi dirijor >>.

<< A fost un om al faptei, capabil de lucruri măreţe ; ca dovadă , cu un singur salariu a reuşit să-şi treacă toţi copii prin universitate : Antonie –doctor în Teologie ;Valeriu –profesor de liceu ; Mihai –inginer ; Nicolae-jurist .Al şaselea copil, Gheorghe a murit în ultima clasă de liceu . >> ( Antonie Plămădeală – Basarabia )

Mama , Elisabeta , a reprezentat modelul mamei creştine , care a sădit în sufletul copiilor ei valorile inestimabile ale credinţei creştin-ortodoxe . Devotamentul , bunătatea , blândeţea , prietenia şi sinceritatea erau virtuţiile care au definit-o : soţie devotată , cântăreaţă neîntrecută şi mamă adorată .

Pe lângă această binecuvântare a părinţilor şi a locului natal , Dumnezeu i-a hărăzit şi luna naşterii : NOIEMBRIE – a cărei Corolă de Sfânţi creează Sfintei Treimi o permanentă sublimă bucurie şi dragoste :

• 1 noiembrie – pragul lunii este trecut smerit de Doctorii fără de arginţi :Cosma şi Damian ;
• 8 noiembrie – fereastra celei de-a doua săptămâni primeşte surăzătoare pe marii Ambasadori ai Cerului : Arhanghelii Mihail şi Gavriil;
• 13 noiembrie –cel mai mare orator al lumii –Sfântul Ioan Gură –de –Aur , Patriarhul Constantinopolului , cel care electrizează prin Epistolele sale imperiale dar şi ca Stâlp al Bisericii lui Hristos, cea Apostolescă-Una .
• 15 noiembrie –axa lumii s-a aşezat pe aura Cuviosului Paisie Velicikovski de la Neamţ, ,, de Dumnezeu trimis Gură de Aur la Moldova ,, cum sublinia biograful monah Vitalie de la Dragomirna ;
• 17 noiembrie – se naşte Antonie Plămădeală , sub porfira marelui Taumaturg Grigorie ( 213-275 ) , Sfântul care la ,,îndemnul ,, Sfântului Evanghelist Ioan ( într-o viziune ) din porunca Fecioarei Maria scrie Simbolul de Credinţă , cel ce avea să devină la rândul său un simbol al Bisericii Strămoşeşti ;
• 21 noiembrie – Intrarea în Biserică a Maicii Domnului i-a prezis destinul pruncului din Cogâlnic , intrarea în monahism şi devenirea lui o Flacără la

,, Rugul Aprins ,, - Sfânta Fecioară Maria ;

• 23 noiembrie – Cuviosul Antonie de la Iezerul –Vâlcea i-a oferit apa pentru

Botez –izvor al vieţii şi numele –arvuna mântuirii ;

• 25 noiembrie - Preaînţeleapta fecioară Sfânta Ecaterina i-a fost ,,ursitoarea imperială ,, care i-a dăruit setea de învăţătură şi de erudiţie ;
• 30 noiembrie- Sfântul Apostol Andrei nu-i putea dăruii ,evident , decât Dragostea şi Crucea lui Iisus Hristos .

<<Cuminecat >> cu << Limba noastră >> a Părintelui Mateevici , transpusă în muzică de marele dascăl Alexandru Cristea , elevul Antonie din clasa a II-a ( a şasea astăzi ) , creşte viguros ,pentru a depăşi încercările soartei care îl aduce de trei ori la Seminariile Teologice – de două ori în Iaşi şi ultimul în Bucureşti –pentru ca apoi să-l smulgă din rădăcini ,, gheara deportări”>>> continuarea aici >>>

din vol. PASTOR MAGNUS (editie quatrilingua) de Artur Silvestri

Opera lui Antonie Plămădeală (1926-2005), Mitropolit al Transilvaniei şi Învăţător al românităţii, rămâne între cele mai de seamă ce a putut să ne dea literatura sub-lunară a marilor povăţuiri, ce începe demult şi nu se termină decât odată cu cea din urmă vorba pronunţată în româneşte. Căci la el ideea însăşi de a exista s-a tradus în ireductibila realitate a Tradiţiei, acolo unde esenţiale sunt Modelul şi Memoria. Acestea se orânduiesc şi se combină strălucit.

Nicăieri, la noi, nu s-a mai exprimat cu atâta directeţe, în felul unui program senin şi în formula unei directive organice necontestabile, acest “tipar modelator” ce ilustrează, la drept vorbind, specificul în componenţa lui metafizica: “Apelul la exemple, la parabole şi la apoftegme locale, e menit să sugereze pe de o parte vitalitatea spiritualităţii ortodoxe româneşti, pe de alta să opereze prin modele. Spiritualitatea ortodoxă este, în general, nu o tehnică, nici o filozofie, ci o spiritualitate a modelelor realizate. Modelele ţin aici loc de Regule. Ele sunt tradiţie vie, veche şi nouă, adaptată, contemporaneizată. Desigur, la noi duhovnicii au fost astfel de modele, dar nu numai ei, cei mari. Mai mari au fost cei ce au ştiut să se facă mici, prin smerenie, atâţia anonimi care au lăsat în urma lor doar un nume şi o singură faptă, dar faptă-model”. Acestea nu sunt cuvintele unui prelat ci ale unui Învăţător care ar fi putut să fie un şaman arhaic, un voievod medieval sau un filosof de ieri şi de azi, fiind, în orice caz, o concluzie de exponent căci Antonie Plămădeală a fost cel mai “bisericesc” dintre scriitorii români şi cel mai scriitor dintre oamenii Bisericii. Cu el, cele două literaturi ce trăiseră în lumi paralele, desfăcându-se heterodoxia seculara de misterul religios, se reunesc în sfârşit, într-o sinteză strălucită de unde, mâine, va ieşi, fără nici o îndoială, soluţia noastră universală şi profetică. Căci, deopotrivă cu Modelul, esenţială în opera lui Antonie Plămădeală rămâne Memoria. Rând pe rând, apar în aceste pagini de o uimitoare intuiţie de solomonar ce găseşte ca într-o vrajă izvoarele esenţiale, chipuri şi semne ce ne aduc peste timp şi ni se arată ca fiind noduri în marile năvoade care fac întregul nostru constitutiv să existe. Pe mulţi i-a găsit prin Tradiţie dar pe şi mai mulţi îi aflase prin “potrivirea” magică, ce nu se va putea explica altfel decât printr-o voinţă ce depăşeşte înţelegerea comună. Unii dintre cei extraşi din uitare par a fi venit către el ca printr-o chemare ritualică ori ca printr-o invocare de cuvinte ce fac lumea să capete alte dimensiuni. Astfel se făcură marile cărţi unde toate acestea se împletesc într-un fel de Predanie care se va organiza episodic, putându-se contempla, în impunătoarea ei lecţie memorabilă, abia prin alăturarea tuturor părţilor împrăştiate. “Biserica slujitoare”, “Dascăli de cuget şi simţire românească”, “Spiritualitate şi istorie”, “Calendar de inimă românească”, “Cuvinte la Zile Mari”, “Tradiţie şi libertate în spiritualitatea ortodoxă”, “Rugul Aprins” sunt nu doar documente de creaţie şi de povăţuire ci şi impresionante cărţi de îndrumare, a căror însemnătate se va vedea cu timpul şi va creşte cu cât vremurile vor fi mai nedesluşite. Prezenţa lui în istoria românească se va înţelege, deopotrivă, odată cu întărirea Timpului Rău şi indistinct, ca un model ce va deveni necesar căci i se potriveşte Căii grele ce o vom urma. Într-un anume fel, aceasta recapitulează “modele si exemple” cu caracter emblematic. El avea intuiţia şi erudiţia lui Nicolae Iorga, cel ce deschisese drumul Şcolii istoriografice de la “Annales”, ţinuta senină şi profetică a lui Vasile Pârvan, care a reconstituit “Getica”, uşurinţa de a formula memorabil a lui G. Călinescu şi marele proiect interminabil al enciclopedistului B.P. Haşdeu. Venise din Basarabia, adică dintr-o Românie aproape biblică, ieşind din acea istorie paralelă ca un fiu de ţărani, fiindcă, în felul lui, şi el era un “crăişor”, adică un voievod ocult şi un îndreptător de>>> mai departe aici >>>

EST DE VEST: MITROPOLITUL ANTONIE

Mitropolitul Antonie Plămădeală a fost şi rămîne a fi unul dintre cei mai distinşi oameni de cultură basarabeni din toate timpurile.

Acest fiu de ţăran din satul Stolniceni judeţul Lăpuşna s-a refugiat după ultimul război dincolo de Prut.

S-a călugărit.

Dar a fost dat afară din monahism pentru că nu uitase de locul în care a văzut lumina zilei, pomenindu-l în rugăciunile sale.

A redactat în anii 1945-46 un ziar clandestin, „Ecoul Basarabiei”, fiind căutat de organele de represalii în toţi cei şase ani de fugă pe la mănăstirile din ţară, dar nu şi-a contestat „Ecoul Basarabiei”.

A fost după aceea condamnat de către regimul comunist la 7 ani de închisoare, pentru că amintea mereu, şi sie şi altora, de Basarabia naşterii lui, rugîndu-l pe Cel de Sus să n-o părăsească măcar El.

În închisoarea de la Jilava se simţise, cum avea să mărturisească chiar dînsul, „ca Iona în chit”.

Dar şi acolo îşi făcea rugăciunea, dar şi acolo rămăsese tot Leonida Plămădeală, fiul dascălului Vasile din Stolniceni.

A fost suit pe cruce în adevăratul sens al cuvîntului dar nu s-a dezis de tine, Basarabie.

La congresul refugiaţilor care avusese loc la Iaşi la 30 iunie 1995, Antonie Plămădeală, avea să amintească de evreii care cîntau în surghiun cîntecele lor de jale, jurîndu-şi:

„De te voi uita, Ierusalime,

uitată să fie dreapta mea…”

imediat adăugând:

„De te voi uita, Basarabie,

uitată să fie dreapta mea…”.

Aşa au cîntat şi mai cîntă basarabenii aflaţi în refugiu. Aşa vor fi suspinat cei deportaţi în Siberia. Aşa trebuie să plîngem şi noi peste amintirea celor deportaţi:

„De vă vom uita,

uitată să fie dreapta noastră…”.

Tot atunci mitropolitul a menţionat că nici unul din sutele de mii de basarabeni care au plecat din calea tancurilor sovietice în 1940 sau 1944 „n-a plecat cu alt gînd, decît cu gîndul de întoarcere”. Nimeni dintre ei n-a crezut că nu se va>>> continuarea aici >>>