_______________________________
ANTONIE PLAMADEALA ( 1926 - 2005 ) Scriitor , teolog de seamă , filosof al culturii , istoric şi eseist , personalitate enciclopedică socotit a fi cel mai însemnat autor de literatură religioasă din secolul XX , din România . Cărţi impunătoare prin valoare, soliditate şi mesaj continuu care fac din ansamblul operei un model de atitudine intelectuala si de constructie nationala " tainica ", al carui efect va fi inteles mai bine in viitorul indefinit ce ne asteapta : „Dascăli de cuget şi simţire românească“ (1981), „Tradiţie şi libertate în spiritualitatea românească“ (1983), „Biserica slujitoare“ (1972), „Cuvinte la zile mari“(1989), „Calendar de inimă românească“ (1988), „Pagini dintr-o arhivă inedită“(1984).
_____________________________
_____________________________
PAGINI ALESE DIN OPERĂ ŞI DIN EXEGEZĂ DESPRE AUTOR
* Programul EFIGII cuprinde documentare esentiale despre activitatea si opera unor scriitori , artisti si carturari importanti din Romania din preajma anului 2000 . Programul are drept obiectiv crearea unei viziuni alternative fata de “ imaginea oficiala ”( in cele mai multe cazuri afectata de erori,prejudecati si perspective ideologice “ monopoliste ” ) , propunandu-si sa produca material istoriografic cu caracter de completare ,” supliment ” si “ punct de vedere “ diferit . In cadrul acestui program vor fi publicate documentare on-line despre personalitati prea putin sau deloc ” mediatizate ” si despre “ prezente culturale ” ignorate voit sau supuse unui tratament constant ostil dar a caror opera si activitate merita cunoscute si apreciate .
Programul"EFIGII"este initiat si coordonat de Artur Silvestri si sustinut de ASOCIATIA SCRIITORILOR CRESTINI DIN ROMANIA si de ARP-ASOCIATIA ROMANA PENTRU PATRIMONIU.
„JERTFA BRÂNCOVENILOR“
O CUVANTARE INEDITA A MITROPOLITULUI ANTONIE PLAMADEALA
* Ne aflăm la Mănăstirea Sâmbăta; i se zice Sâmbăta, pentru că este lângă localitatea Sâmbăta de Sus, dar numele ei adevărat e de Mănăstirea Brâncoveanu. De ce? Pentru că a fost zidită aici, peste şi sub munţii Făgăraşului, de domnitorul muntean Constantin Brâncoveanu. În lunga lui domnie, s‑au zidit multe biserici şi mănăstiri şi s‑au tipărit foarte multe cărţi. Este de ajuns să pomenim biserica Sf. Gheorghe din Bucureşti, cea de la Horezu, de Palatul de la Polovraci, Palatul Mogoşoaia; mai este o biserică zidită tot de el în Făgăraş. Prin urmare domnia lui a fost o domnie a păcii, în care timp cultura şi viaţa bisericească au făcut mulţi şi mari, importanţi, imenşi paşi înainte în ţara noastră. Aici, în Transilvania, domnitorul s‑a gândit să întemeieze de asemenea o mănăstire, pentru a menţine şi credinţa şi sentimentul că aceste ţinuturi, care pe vremea aceea erau înstrăinate de stăpânirea românească, sunt şi ele ţinuturi româneşti. Cu atât mai mult cu cât şi strămoşii noştri, dacii, aici şi‑au avut capitala lor, la Sarmisegetusa; tot aici a fost şi leagănul de formare a poporului român. De aceea Constantin Brâncoveanu este nu numai Domnul Culturii şi Ţării Româneşti, dar şi Domnitorul unei vieţi religioase cu totul deosebite. Multele sale ctitorii o dovedesc. A fost cu adevărat unul dintre cei mai străluciţi domnitori ai noştri. Această ctitorie a lui Brâncoveanu a început în anul 1696; în anul acesta se împlinesc, deci, 300 ani de la începerea zidirii mânăstirii în care ne aflăm acum. Zi de mare semnificaţie istorică. În această zi trebuie să ne amintim şi de jertfa Brâncovenilor, pentru că în 15 august, cu trei secole în urmă, deci, Constantin Brâncoveanu, cei 4 copii ai săi şi unul dintre ginerii lui au fost martirizaţi la Constantinopol. Aceasta pentru că au refuzat să‑şi părăsească legea strămoşească, legea creştinească ortodoxă, au refuzat să treacă la mahomedanism. Dacă ar fi trecut la mahomedanism şi‑ar fi salvat vieţile. Dar erau atât de puternici în credinţa lor, încât chiar atunci când un copil, cel mai mic dintre ei, a avut un moment de şovăire, părintele lui, Domnitorul Brâncoveanu i‑a zis: „Fiule, n‑ai să poţi trăi viaţa ta viitoare cu gândul că ţi‑ai părăsit credinţa şi neamul tău!" Atunci, copilul s‑a dus primul şi şi‑a pus capul pe butuc, fiind executat. După care au urmat ceilalţi 3 copii şi ginerele Domnitorului. Constantin Brâncoveanu a fost silit să asiste, să privească la martirizarea copiilor săi. În cele din urmă, însuşi Constantin Brâncoveanu a fost executat, prin tăierea capului. Aşa dar, s‑au jertfit pentru apărarea credinţei lor, a credinţei ortodoxe a neamului lor. Constantin Brâncoveanu a fost, în vremea noastră, sanctificat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, iar această mănăstire pe care o vedem astăzi, Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, a fost refăcută de noi, începând din anul 1985, asemenea celei de pe timpul lui Constantin Brâncoveanu. Ea a fost sfinţită de 2 Patriarhi, de către Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I şi Patriarhul Ortodox al României, Teoctist, împreună cu un mare număr de Ierarhi români şi străini. Aşa ceva, cinstirea unei astfel de ctitorii, nu s‑a mai întâmplat decât cu ocazia sfinţirii Mănăstirii Curtea de Argeş. Sperăm să ducem peste veacuri amintirea şi cinstirea jertfei Brâncovenilor, cât şi măreaţa ctitorie a mănăstirii sale de la Sâmbăta! * Mitropolitul Antonie Plămădeală __________________________
* CUVÂNTAREA IPS ANTONIE PLĂMĂDEALĂ, MITROPOLITUL ARDEALULUI, CRIŞANEI ŞI MARAMUREŞULUI LA GALA UNICEF ,a copiilor din Romania:„JERTFA BRÂNCOVENILOR" – 15 AUGUST 1996 –